Târgul de Crăciun din Sibiu 2017 – Food.Fun.Culture.

Târgul de Crăciun din Sibiu 2017 – Food.Fun.Culture.

Anul acesta se va desfășura cea de-a 11-a ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu, sub denumirea Christmas in Sibiu – Food.Fun.Culture. 2017. Inaugurarea va avea loc în 17 noiembrie ora 19, cu un concert de nai, la fel ca în 2007, susținut de Radu Nechifor & Friends, având ca invitat special pe Ozana Barabancea. Pentru a marca deceniul trecut de la încheierea programului Sibiu Capitală Culturală Europeană au fost amplasate în premieră peste 100 căsuțe cu expozanți din țară și străinătate, dar și atracții numeroase pentru copii. Pe lângă toate acestea, Piața Mare va fi din nou iluminată de proiecțiile de mari dimensiuni și va face ca centrul Sibiului să fie probabil cel mai luminos din țară.

Peste 100 expozanți și o zonă de Street Food
Pentru a marca deceniul trecut de la la programul Sibiu 2007 Capitala Culturală Europeană a fost depășit pragul de 100 de expozanți, 103 fiind prezenți la ediția din acest an, veniți din țară și străinătate. De asemenea, va fi amenajată o mică „piațetă” de Street Food, unde rulote cu vin fiert, hamburgeri, loaded rfies (cartofi prăjiți cu topping-uri interesante), cârnați la grătar dar și o rulotă specială, cu cocktail-uri calde inedite.

Proiecții și mai spectaculoase
Ediția 2017 aduce din nou în prim plan o proiecție grandioasă de Crăciun, o proiecție realizată pe toate clădirile din Piața Mare, pornită în fiecare seară. Pentru a realiza acest proiect vor fi montate numeroase de proiectoare arhitecturale, care vor crea o pădure de brazi cu ninsoare. O noutate pentru 2017 este latura vestică a pieței, unde se vor proiecta mai multe scene, care se vor schimba și vor da diverse aspecte acestei laturi.

Inaugurarea – Christmas Sounds Good cu Radu Nechifor și Ozana Barabancea
Această proiecție specială va fi pornită în cadrul spectacolului “Christmas Sounds Good”, susținut de naistul Radu Nechifor & Friends și Ozana Barabancea, ca o legătură simbolică cu inaugurarea primei ediții a Târgului, cu un concert al maestrului Gheorghe Zamfir.

Inscrieri online la Atelierul lui Mos Craciun
Copii sunt așteptați și anul acesta la Atelierul lui Moș Crăciun, unde vor putea participa la atelierul de biscuiți, la cel de lumânări, de pictat turtă dulce sau de decorațiuni Pixel Art. Pentru grupele de grădiniță și școală este pregătit un sistem de rezervări online disponibil pe http://targuldecraciun.ro/copii/atelierul-lui-mos-craciun/. Vizitarea Atelierului este o idee bună în Săptămâna Altfel, desfășurată anul acesta și iarna.

Târgul de Crăciun din Sibiu este un proiect cultural organizat de Asociația Events for Tourism, inițiat în anul 2007 de Biroul Atașatului Social al Ambasadei Austriei în România, dr. h. c. Barbara Schöfnagel, în parteneriat cu municipalitatea sibiană. Evenimentul a ajuns cunoscut în țară și străinătate pentru amploarea, atmsofera și tradiția creată.

În cadrul evenimentului se desfășoară proiectul „Christmas in Sibiu. Food.Fun.Culture 2017” – cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.