Spectacolul TĂU sub brad

Preview-SMSBMoș Crăciun, împreună cu elfii săi cu ureche muzicală, au început preselecțiile pentru  „Spectacolul MEU sub brad”, o megaproducție a Târgului de Crăciun din Sibiu care speră să  devanseze în scurt timp show-uri gen “Megastar”, „Românii au talent”, „X factor” sau „Vocea României”. Spectacolele vor fi difuzate live în Piața Mare din Sibiu, moderate și, o premieră absolută, chiar și jurizate de nimeni altul decât Marele Public.

Surse din interiorul Târgului de Crăciun susțin că zilele trecute au fost deja câteva audiții pe nevăzute, la care au participat copii ai Centrului Ocupațional Pentru Persoane cu Dizabilități și copii de la Gradinița nr. 22 din Sibiu. Tinerii talentați au prezentat sub cel mai frumos brad din Piața Mare, spectacole de colinde și dansuri tradiționale.

Următorele audiții vor avea loc joi, 19 decembrie, de la ora 17:00 pe scena dedicată celor talentați. Elevii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum”Sibiu ai Școlii Gimnaziale „Regina Maria” Sibiu și reprezentanți ai Colegiului Național „O. Goga” Sibiu vor prezenta un spectacol clasic de colinde.

Cei cărora li se spune tot mai des și nu neparat în cercul de prieteni că au un talent, cei care ar vrea să colinde într-un cadru organizat dar nu au suportul tehnic necesar sau pur și simplu simt nevoia să se afirme, sunt invitați la “Spectacolul MEU sub brad”.

Înscrierile se fac exclusiv online pe http://targuldecraciun.ro/copii/spectacolul-meu-sub-brad/

Weekendul rock’n roll

Spectacolul Meu Sub BradSub conceptul “Colors of Christmas”, fiecare weekend din perioada Târgului a adus în centrul Sibiului spectacole deosebite, grupate tematic, susținute de artiști din țară și străinătate care au transmis muzical și artistic atmosfera Sărbătorilor de Iarnă, într-o paletă colorată – de la folclorul românesc până la gospelul american.

Weekendul acesta va fi VERDE iar genul abordat Rock ‘n Roll. “Băieții care cânta cu bucurie joi” de la Joyband și trupa Electric Band, vor înfrunta frigul din Piața Mare, încălzindu-ne sufletele cu un repertoriu internațional de exceptie. Cele două trupe vor face o trecere în revistă a celor mai frumoase cântece de Crăciun interpretate de Elvis Presley, Shakin’ Stevens, Bon Jovi, Chris Rea, Taylor Swift și alții.